Din munca artistului Ion Bitzan, a cărui retrospetivă o puteți vedea la MNAC, cea mai interesantă pentru mine e munca lui pentru propagandă, și pentru că în ea pot vedea o parte din trecutul țării mele.
După 25 de ani de luptă cu zombii, seria Resident Evil îşi îmbogăţeşte galeria de monstruozităţi cu vampiri şi vârcolaci. Ce loc mai bun pentru a plasa acţiunea, dacă nu România?
„Ar trebui să fie un milion de oameni care protestează pe străzile Moscovei”, susține Jeff McMahan, unul dintre cei mai importanți eticieni ai războiului.
Citește un fragment din volumul „Asta nu e propagandă!” a jurnalistului Peter Pomerantsev și află cum arată o fabrică de trolli din Rusia sau cum s-au globalizat mijloacele de dezinformare.
Am stat de vorbă cu scriitorul Andrei Codrescu, despre poezie, internet, liniște și campania electorală din America.
Am mers la atelierul lui Dumitru Gorzo, să-nțelegem cum arată locul de unde-au ieșit câteva din cele mai controversate lucrări de artă contemporană din România.
La Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva am găsit multă veselie pe final de an școlar, dar și o galerie într-o fostă discotecă, coordonată de un prof tânăr și super implicat.
Temele temerile Bienalei de anul acesta au de-a face cu deşeuri şi încălzire globală, apocalipsă „reziduală”, incomunicabilitate în reţeaua digitală, amurgul civilizaţiei occidentale și primejdiile din cutia Pandorei AI.
Pentru mini-vacanța care stă să înceapă, te aprovizionăm cu seriale, podcasturi, coloane sonore, păsări și semințe, ca să te relaxezi.
Am vorbit cu mai mulți activiști, scriitori, profesori, antropologi și artiști care trăiesc în SUA despre cum au trăit ei protestele din ultima vreme..
Faceți cunoștință cu zece artiști tineri, cu lucrările și întrebările lor, în expoziția „Young Connections 2020”, deschisă la MNAC până pe 1 noiembrie.
Din cele peste 150 de evenimente din 10 orașe românești, am făcut o hartă orientativă și subiectivă.
Am intrat în lanurile de jurnalism obscur în limba română şi-am ieşit cu o recoltă bogată de nelinişte, rugându-mă la Dumnezeu şi la Trump să mă apere de Satana. Adică de Soroş.
Radu Vancu, Dan Sociu și Cristian Fulaș vorbesc despre relația dintre abstinență și creativitate.
Filmele lui Elia Suileman desenează portretul unor teritorii interioare prinse între conflict și tandrețe. Favorit al festivalurilor, regizorul revine anul ăsta la București, la Les Films de Cannes.
Am stat de vorbă cu Moustafa Bayoumi, scriitor, profesor și jurnalist, autorul unor volume de referință despre condiția musulmanilor și arabilor în America post 9/11.
Timp de două săptămâni m-am întâlnit cu unii dintre artiștii mei islandezi preferați, pentru a înțelege din ce-i compus sufletul locului și cum se naște pofta de viață din întuneric.
Sibi-Bogdan Teodorescu, profesor educație vizuală la două licee din București, arată la ce folosesc artele într-o programă sufocată și acaparată de materiile de bac.
Despre școala de arte din România și lucrurile de care ai nevoie ca să devii artist în lumea lui 2019.
De vorbă cu Marlene Stanciu, despre cum se trezește la viață memoria unui loc și despre cum Transilvania se leagă de New York, printr-o expoziție de artă și design.
Am vorbit cu ilustratoarea timișoreană despre de toate, de la proteste la Sfântul Duh, de la Balamuc la Norma Globulară.
O echipă de jurnaliști și fotografi deschid ușile școlilor de artă și vă fac cunoștință cu cele mai noi generații de creatori.
Într-un moment istoric în care în România pare să se instaureze autoritarismul, expoziția „The Influencing Machine” pare să se afle într-un acord periculos cu agenda politică a zilei.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.