
Film / Autobiografie
Trecutul ca spot publicitar
Victor Morozov
În fond, „Belfast” face reclamă trecutului. Ce ne spune povestea? Că pe vremuri se trăia greu, dar fiecare zi se termina cu o îmbrățișare.
În fond, „Belfast” face reclamă trecutului. Ce ne spune povestea? Că pe vremuri se trăia greu, dar fiecare zi se termina cu o îmbrățișare.
Unul câte unul, s-au tot adunat filme românești pe cele două platforme populare de streaming. Se cere așadar o listă.
„Asta nu e poezie”, a sunat sentința mai multor voci din presă sau de pe Facebook, indignate de ceea ce s-a întâmplat la gala premiului „Mihai Eminescu” din 2022.
„Paris, arondismentul 13” al lui Jacques Audiard, o realizare cu destule hibe, dar care merită salutată pentru curajul de a filma cel mai alunecos dintre subiecte: tinerețea.
„Sunt foarte furioasă: pentru absolut fiecare viață luată. Războiul o să ne țină pământul și economia devastate mult timp de-acum încolo, iar oamenii de rând vor fi printre cei mai afectați.”
Cum arată războiul ăsta de care suntem atât de aproape, prin filtrul unor artiști pe care ne plac?
„No Place for Fools” e un film alcătuit aproape în totalitate din vlogurile lui Serghei Astahov, un bărbat care dă afară din el, pentru cameră, o avalanșă de vorbe patriotarde și homofobe închinate lui Vladimir Putin.
Olga măsoară drumul până acasă în pași mărunți și povești de-odinioară.
Citește un fragment din „Internat”, romanul ucraineanului Serhii Jadan despre războiul din Donbas.
Există mai multe forțe destabilizante în „Petite maman”, dar cea a etichetei de „film mic” merită discutată de la început.
Acest text conține decizii, acțiuni și amintiri; un prim capitol dintr-o cercetare fragmentară a programului Memoria Lumii/ Memory of the World (MoW), realizată în Franța și România.
Festivalurile încep să anunțe headlineri, cluburile fac liste tot mai lungi de concerte live, iar hip-hopul & trapul românesc sunt într-o formă de excepție.
Am pregătit o listă cu câteva idei despre cum să-ți personalizezi programul în ultima săptămână din februarie.
Dacă Alexandru Monciu-Sudinski trăiește sau nu, nimeni nu poate spune sigur. Incertitudinea existenței sale face parte din recenta premieră de la Teatrul Odeon, Rebarbor, în regia lui Alexandru Dabija.
Am așteptat mult să văd „Malmkrog”, cel mai recent film al lui Cristi Puiu, dar nu la fel de mult pe cât am așteptat să se termine. E foarte lung.
Ne-am gândit că în purgatoriul ăsta ți-ar prinde bine niște recomandări de evenimente care să te țină ocupat până se mai limpezesc vremurile.
„Il n’y aura plus de nuit”/„Nu va mai fi noapte”, de Eléonore Weber, reprezintă unul dintre cele mai puternice gesturi documentare pe care le-am putut descoperi în ultimii ani.
Comedianții ăștia sunt fie complet diferiți de generațiile anterioare, fie recontextualizează și reîmprospătează genul.
În Băiatul Văduvă, spectacolul lui Eugen Jebeleanu de la Teatrelli, se suprapun mai multe teme — doliu și controlul suferinței, dragoste și dorință, relații toxice, identitate de gen.
În vara lui 2021, douăsprăzece artiste s-au întâlnit la București și au petrecut o vacanță locală. Șase luni mai târziu, o expoziție le readuce împreună, într-un dialog vizual despre ce a însemnat Staycation pentru ele.
Cum poate o traumă fizică și psihică să devină un instrument al performanței? Ne învață doi muzicieni.
„Dolce far niente” (1998) este unul dintre cele mai exotice filme făcute vreodată de un regizor român – „exotice” în sensul de plasat departe, foarte departe de terenul pe care regizorul operează de obicei.
O săptămână care începe cu ploaie și care continuă cu poezie, Godard, operă, dezbateri și alte arhive.
Criticul Victor Morozov scrie despre două filme care rulează în cinematografe în această perioadă: „Miracol” (r. Bogdan George Apetri) și „Belle” (r. Mamoru Hosada).
Un creative director și un designer grafic vorbesc deschis despre design, despre arta, munca și ideile care încap într-un poster bun, și locul acestuia în spațiul public.