Recomandări / Timp Liber
Scena9 recomandă: săptămâna 9-15 septembrie
Scena9
A doua săptămână de toamnă începe în forță, cu expoziții, spectacole de dans și festivaluri de muzică și film.
A doua săptămână de toamnă începe în forță, cu expoziții, spectacole de dans și festivaluri de muzică și film.
Un interviu cu artiștii Mircea Nicolae și Szilárd Miklós despre cum scot la lumină o parte mai puțin cunoscută din creația și ideile lui Mattis Teutsch, artist de avangardă născut în Transilvania.
Câteva dintre cele mai relevante știri și idei din știință.
După ce la începutul anului arătam că „Medalia Nobel pentru filologie” acordată lui Eugen Simion e un fals, academicianul spune că va merge toamna aceasta la ceremonia de premiere.
În curând, vor fi premiate la a doua ediție a Premiilor „Sofia Nădejde” cele mai bune cărți publicate în ultimul an de scriitoare din România.
Despre școala de arte din România și lucrurile de care ai nevoie ca să devii artist în lumea lui 2019.
Câteva dintre cele mai importante știri de știință & societate.
După câteva luni de scandaluri în jurul TNB, am reconstituit desfășurătorul evenimentelor bazându-ne pe documente oficiale.
12 artiști și jurnaliști vorbesc despre eșecurile, regretele și speranțele lor la sfârșit de an.
Cum stabilim relevanța unei cărți proaste? Vânzări, autor, editură, temă? După cum veți vedea, câte puțin din fiecare.
Am stat de vorbă cu jurnalista Marina Constantinoiu, care de 15 ani culege poveștile celor care treceau granițele României în comunism.
S-a anulat tot, #stămacasă, dar nu ne lăsăm de văzut concerte, piese de teatru, filme și lansări de carte.
V-am pregătit un meniu pentru starea de alertă: un spectacol de teatru online, manele medievale, o întâlnire cu un artist iconic și o expoziție superbă.
Patru artiști lucrează împreună la „Cobra”, o lucrare prin care muzica și arta vizuală vorbesc despre rasism și inegalități.
Un proiect de arhivă foto explorează nostalgiile și istoria mare a României din perioada 1950-1989, printr-o jucărie.
Câteva recomandări din programul CINEVARA de la Rezidența BRD Scena9, care arată că adevăratele comori trebuie căutate dincolo de cărările bătătorite.
Canicula începe să ne chinuie, însă avem și săptămâna asta o colecție de evenimente: de la filme la poezie, de la dezbateri la întâlniri cu artiști.
V-am pregătit un meniu cu filme și recitaluri pentru un început de august canicular.
Se întâmplă din ce în ce mai multe evenimente offline, la care mergem, desigur, cu mască de protecție.
Pentru că încă suntem în august, o lună de vacanță, am ales două thrillere fără ambiții literare, scrise în media literaturii de consum, dar care au unele ambiții intelectuale.
Vine septembrie peste noi și începem să ne scuturăm de moleșeală. Ți-am pregătit câteva recomandări pentru o săptămână plină de evenimente.
Începe o săptămână în forță, cu expoziții excelente și o noapte albă a galeriilor de artă, care durează, ca-n povești, trei zile.
Concert cu instrumente cosmice, un film despre vindecare, dialoguri cu scriitori și teatru documentar. Avem de toate.
Două romane noi: unul despre gestionarea suferinței în urma pierderii unor persoane iubite și altul care o carte de aventuri și de mistere care mizează pe suspans și atmosferă.
Cercetătorii avertizează de ani întregi că nivelul apelor subterane din nord-estul României este în scădere. Autoritățile reacționează cu întârziere, iar discrepanța dintre rural și urban îi împinge pe localnici într-o luptă pentru accesul la cea mai de bază resursă a vieții.
Un interviu cu antropologul Liviu Chelcea despre apa de la robinet și cea îmbuteliată, water grabbing și conflictele legate de apă.
Un interviu cu Bogdan Iancu, cercetător în antropologie, despre secetă, sisteme de irigații din trecut și prezent și competiția pentru apă.
Håkan Tropp, expert în politici legate de apă, vorbește despre rolul diplomatic al apei, în vreme de pace sau de război, de ce nu o valorificăm ca resursă și cum putem media riscurile legate de dispariția ei.
O fostă uzină de apă din Timișoara își deschide porțile pentru vizitatori și ne invită să ne gândim la relația noastră cu apa, patrimoniul industrial și modul în care vorbim despre toate acestea.
După invazia totală a Rusiei în Ucrainei, habitatul natural al Deltei Dunării a fost amenințat atât de război, cât și de creșterea traficului naval, redirecționat către această zonă. Acest reportaj analizează impactul, dar se uită și la soluțiile la care lucrează atât ucraineni, cât și români, pentru a proteja Delta.