Video / Performance
„Europa e o plută al cărei căpitan nu știe ce să facă”
Adi Bulboacă
De vorbă cu actori din spectacolul „Europium” despre Europa și crizele ei.
De vorbă cu actori din spectacolul „Europium” despre Europa și crizele ei.
Serge Latouche crede că e important să ieșim din cultura în care consumăm prea multe obiecte făcute să se strice din ce în ce mai repede.
★★★★★☆☆☆☆☆
Expoziția britanicului Ross Taylor de la București e aerisită și plăcută la vedere. Cu toate astea, îi lipsește ceva.
O carte clasică ce explică copiilor (și nu numai) o ditamai istoria de mii de ani. Citiți un fragment despre cuvinte, limbaj și hieroglife.
Am ales 14 bucăți de lume, povestite, analizate, fotografiate și comentate de jurnaliști, fotografi și publiciști - iar apoi premiate de comitetul Pulitzer.
S-a lansat a doua ediție a rezidențelor Fresh Start de la Reactor. I-am întrebat pe cei care au luat startul anul trecut în actorie, regie, scenografie, dramaturgie cine sunt și unde se află acum pe traseu.
Aparatul lui Tapio Snellman caută suflete care se desprind dintre cărămizi și betoane.
Un artist pe care l-am descoperit în ultimul an, ale cărui lucrări aduc pe pânză viața oamenilor invizibili.
Noul clip al trupei Temple Invisible îți arată viața pe Pământ, fără civilizația care l-a transformat într-un parc de distracții.
Redactorii Scena9 îți dau pe semnătură cele două-trei chestii pentru care și-ar rupe timp din programul zilnic.
Între 26 martie și 18 iunie, lucrările artistului Ion Bârlădeanu sunt expuse la Londra, la The Gallery of Everything, un spațiu dedicat artiștilor alternativi.
La 40 de ani de la Marele Cutremur Digital și la opt secole de la abolirea granițelor pe Terra, o expoziție din 3017 arată cum locuiau bucureștenii acum 1000 de ani.
Când nu tai drumuri prin Piața Unirii, strâng însemnări pe teme de interes general și nu numai cu privire la atmosfera de festival.
TIFF 2017. Regizorul polonez Bartosz M. Kowalski caută în „Playground” rădăcinile Răului ce transformă niște copii în criminali.
Descoperirile săptămânii: jurnalism american, distopie made in Canada, noua muzică a Londrei și un roman nou-nouț (și) despre București.
★★★★★☆☆☆☆☆
De ce ar mai ține astăzi cineva un jurnal în afara celui deja prezent pe Facebook? Cam ăsta era, în linii mari, cinismul cu care așteptam jurnalul lui Radu Vancu.
Când ai 18 ani și-ți pică în mână „The Joshua Tree”, crede-mă, dar crede-mă pe cuvânt că viața ta ar trebui să se schimbe.
Am stat de vorbă cu un expert în patrimoniu cultural și un activist pentru acces liber la cultură despre un suman românesc copiat de o casă de modă americană.
Avem lăutărie, plimbări, filme politice și dezbateri, inaugurarea unei colecții istorice de fotografie și-o radiografie a caselor ridicate de migranții români.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Dunkirk” e un coming-of-age cu niște copii care nu reprezintă nici etaloane morale și nici eroice, și nici n-au fost mânați de patriotism în vreo luptă.
Am trăit mulți ani în Maroc și apoi în Mozambic, unde tata a supervizat culturi de floarea soarelui și bumbac.
Descoperirile săptămânii: un podcast cât un roman, o carte despre puterea poveștilor, un serial despre trepidațiile unei redacții și o mostră de suprarealism japonez.
★★★★★☆☆☆☆☆
Nicu Covaci (Phoenix) a rămas același, însă lucrurile din jurul său au mers mai departe. Exact cum anunța odinioară cântecul „Vremuri”, anii au trecut în zbor și lumea s-a schimbat.
Războiul rece e trendy. „Comrade Detective”, un experiment despre nostalgia vestului pentru propriul capitalism de Război Rece, se înscrie la fix în trend.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.