Faceți cunoștință cu zece artiști tineri, cu lucrările și întrebările lor, în expoziția „Young Connections 2020”, deschisă la MNAC până pe 1 noiembrie.
Temele temerile Bienalei de anul acesta au de-a face cu deşeuri şi încălzire globală, apocalipsă „reziduală”, incomunicabilitate în reţeaua digitală, amurgul civilizaţiei occidentale și primejdiile din cutia Pandorei AI.
Într-un moment istoric în care în România pare să se instaureze autoritarismul, expoziția „The Influencing Machine” pare să se afle într-un acord periculos cu agenda politică a zilei.
Filosoful Costică Brădățan și Julien Crockett, avocat și publicist, discută despre setea de succes și binefacerile ascunse ale eșecului, despre căutarea și crizele sensului, despre ratați fabuloși ai istoriei, de la care trebuie să ne însușim lecții de viață.
O discuție cu un artist american stabilit în România, despre sculpturile lui preferate din București, despre viața pe care și-a făcut-o aici, dar și despre cartea lui, scrisă din perspectiva unui istoric de artă român fictiv.
Am vorbit cu ilustratoarea timișoreană despre de toate, de la proteste la Sfântul Duh, de la Balamuc la Norma Globulară.
Am vorbit cu actrița Ilinca Manolache despre teatru limitele lui și Insula Iubirii, societate și TikTok, misoginie și violență banalizată, dar și despre rolul ei în cel mai recent film al lui Radu Jude, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”.
A încetat din viață Laura Albulescu, redactor-șef al Editurii ART, una dintre cele mai creative și relevante apariții de pe scena culturală românească din ultimii 20 de ani.
Citește un fragment din volumul „Asta nu e propagandă!” a jurnalistului Peter Pomerantsev și află cum arată o fabrică de trolli din Rusia sau cum s-au globalizat mijloacele de dezinformare.
O conversație în 3 interlocutori și 3 limbi cu Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad despre Trado: o carte-dialog de poezie și eseu, despre traducere, trădare, scris și iubire.
De doi ani de zile, o tânără jurnalistă și fotografă călătorește în toate punctele nevralgice de pe harta Ucrainei ca să ne arate războiul de la ea de acasă.
Într-o săptămână încordată, ne-amintim că lumea nu e alb-negru cu tot felul de nuanțe din arte, cărți, muzică și teatre.
Din cele peste 150 de evenimente din 10 orașe românești, am făcut o hartă orientativă și subiectivă.
La Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva am găsit multă veselie pe final de an școlar, dar și o galerie într-o fostă discotecă, coordonată de un prof tânăr și super implicat.
Poezia este linia fină care trasează drumul între trei adolescenți pasionați de traducerea lumii în cuvinte. Ce este literatura dacă nu întâlnirea dintre întrebările mele și întrebările tale?
Cum e să îți petreci două luni citind cărți copiilor săraci din satele din România.
Despre prezența României ca invitat de onoare la Târgul de carte din Leipzig, unul dintre cele mai importante evenimente ale pieței de carte din Europa.
Am fost o fată care a făcut toată viața scufundări în biblioteca pregătită special de tatăl ei. Mai întîi cărțile le-a cumpărat numai el. Apoi și eu, tot mai multe și tot mai altfel.
Andreea Chirică a desenat depresia, singurătatea și deziluziile 30+ în „Home Alone”, una dintre cele mai bune cărți made in ro apărute anul trecut.
„Notes on the Afterlife” e o expoziție impecabilă, dar față de care nu pot să-mi maschez aversiunea.
Mihail Sebastian face foarte bine. „De două mii de ani” a fost publicat de curând în colecția Modern Classics de la Penguin.
Doi fotografi spanioli lucrează la o carte despre relația pe care românii o au cu natura.
O echipă de jurnaliști și fotografi deschid ușile școlilor de artă și vă fac cunoștință cu cele mai noi generații de creatori.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.