Schimbare / Mediu
Bunica ta e mai ecologistă decât tine
Claudiu Popescu, Ioana Pelehatăi
„Sfat” e un proiect de cercetare în care 20 de tineri au întrebat vârstnicii despre obiceiurile lor, mai prietenoase cu mediul decât ale noastre.
„Sfat” e un proiect de cercetare în care 20 de tineri au întrebat vârstnicii despre obiceiurile lor, mai prietenoase cu mediul decât ale noastre.
Am fost și noi să vedem noul Capitol, însă entuziasmul nostru s-a mai potolit când am descoperit că lucrările de la Alhambra sunt neautorizate, iar instituțiile publice nu reușesc să oprească o repunere în funcțiune riscantă.
În 1992, la Craiova, Mihai Laurențiu Fuiorea făcea parte din grupul care înființa formația Terror Art. În 2021, alături de Raluca Oancea, curatoriază expoziția PostPunk, la Rezidența BRD Scena9.
Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis a întrebat tineri din Câmpina și Botoșani cum și-ar vedea orașul transformat?
După ce o bucată din fațada clădirii s-a prăbușit, Cinemateca Eforie rămâne închisă pe termen nedefinit. De ce e important să nu ia drumul altor cinematografe închise definitiv în numele restaurării?
Am vrut să vedem cum arată locurile noastre cele mai iubite de la Marea Neagră anul acesta, așa că am dat o tură pe litoral, în perioada autoizolării.
O fi venit ea, iarna, dar cum încă nu se simte de tot frigul în oase, ieșim pe afară în căutare de cultură.
★★★★★☆☆☆☆☆
O cronică despre „Medea's boys”, un spectacol care explorează vulnerabilitățile masculinității.
Cele mai mari șanse să găsești viitori soldați le ai în rândul copiilor care își petrec ziua împușcând inamici vag definiți în „Call of Duty”. Iar la Bucharest Gaming Week era plin de ei.
Am stat de vorbă cu Paul Steiger, fost redactor-șef la Wall Street Journal și fondatorul ProPublica, despre schimbările la față ale presei din ultimii 50 de ani.
Gabriel Săndoiu predă filosofie și logică la Liceul Sf. Sava și e unul dintre cei mai buni profesori pe care-i știu. Am stat o zi la pescuit și am vorbit despre școală, cunoștințe și rolul unui filosof în spațiul public.
Am fost la 7 galerii în Noaptea lor Albă și-am găsit desene de copii, fotografii vechi și capete fără corp (de statuie).
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul cu numărul 40 din 2017 a fost întâmplător și unul care merită mai mult de cinci stele, pentru că e extraordinar de inteligent construit și jucat. ROVEGAN, la Replika.
Am stat de vorbă cu cinci tineri actori din „Un pas în urma serafimilor”, care ne-au explicat de ce nu trebuie să ratezi filmul ăsta despre adolescență, credință și revoltă.
„Trece-un nouraș pe sus”, Zdob și Zdub, Eurovision și folclor cu cinci surori, la Gara Băneasa.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.