Căutare

după "Constantin Brâncuși"

Muncă / Protest

„Liniște nu va fi în muzee!” Angajați din muzee și biblioteci din toată țara protestează împotriva salariilor mizere și condițiilor proaste de muncă

Ioan Stoleru, Iris Duțescu, Cătălin Hopulele

Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.

În afara bulei / Politică

Rețele de suspiciune: Politicienii populiști au sădit printre romi frica falsă că li se vor lua copiii (I)

Miriam Țepeș-Handaric

În 2023, o lege care încerca să prevină separarea forțată a copiilor de familiile lor a fost ținta unei intense campanii de dezinformare orchestrată de politicieni populiști. La umbra discuțiilor aprinse din societate, campania a dat roade în rândul romilor, alimentând fricile și furiile unei comunități abandonate de legiuitorii țării.


Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK

X Revista Scena9