Istorie / Comunism
Cum ne amintim copilăria: Expedițiile Cutezătorii
Diana Meseșan
Cercetătoarea Diana Georgescu a mers pe urma Expedițiilor Cutezătorii
Cercetătoarea Diana Georgescu a mers pe urma Expedițiilor Cutezătorii

Împreună cu prietenii de la Cărturești, ne-am făcut temele, să vedem cât de subțire e linia dintre lumea noastră de acum și distopiile imaginate în literatură.
Un chimist premiat cu Nobel analizează câteva scenarii posibile despre viitorul inteligenței artificiale.
O mișcare pro-viață, sprijinită de către SUA și finanțată cu bani locali, se dezvoltă în România.
În anul în care împlinim șase ani de când trăim în mașină, ne-am dus mamele pe rând într-o vacanță cu autorulota.
Am vrut să înțelegem cum se simte viața în izolare pentru cei vârstnici și am stat de vorbă la telefon cu zece persoane din București și din țară.
De vorbă cu doi dintre artiștii noștri contemporani preferați, despre desen, publicitate, mâncare și grădinărit. (Și un pic despre pandemie.)
Regizoarea Gianina Cărbunariu vorbește despre cum se construiește dialogul cu publicul și despre relația ei cu realitatea din ultimii 20 de ani.
Acest text conține decizii, acțiuni și amintiri; un prim capitol dintr-o cercetare fragmentară a programului Memoria Lumii/ Memory of the World (MoW), realizată în Franța și România.
Din cauza dependenței de porumb, România recoltează atât prosperitate, cât și tragedie. Această poveste a mămăligii a apărut în Scena9 pe hârtie #5.
În care Bucureștiul este iremediabil mutilat de proiectul megaloman al lui Nicolae Ceaușescu și o întreagă țară suferă. Casa Poporului se înalță, iar arhitecta sa șefă, Anca Petrescu, ni se dezvăluie, cu rele și cu bune.
În timpuri în care idealul de frumusețe feminină îmbracă formele Kardashian, trecem în revistă evoluția acestor standarde și ne întrebăm: chiar merită toată sudoarea lăsată la sală?
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.