★★★★★☆☆☆☆☆
Jumătate midnight movie executat la mișto, jumătate bestie autoteoretică, noul film de Radu Jude, „Dracula”, constituie o hilară sinteză a preocupărilor recente ale cineastului și un unicat în cultura locală.
Documentarul „Lesvia”, lansat în 2024, lungmetrajul de debut al regizoarei, nu se rezumă doar la istoria absolut fascinantă, pe alocuri îmbătătoare, a comunității lesbiene din Eresos, ci, la fel ca realizatoarea sa, există concomitent și în lumea „localnicilor”, a ruralului mic din Mediterana.
Cum reprezinți ceva ce nu poate fi reprezentat? La școala de vară Linia Verde, 5 echipe de studenți au încercat să răspundă. Prin cadru a trecut și o turmă.
„Baloeiros” brazilieni creează artă fascinantă (și ilegală): lansează pe cer baloane cu aer cald, care transmit mesaje sociale, culturale, religioase. Am stat de vorbă despre ei și practicile lor cu documentarista daneză care i-a însoțit și filmat timp de mai bine de un deceniu.
Alegoria are vânt din pupa: două filme ieșite în cinematografe în ultima perioadă vorbesc mai mult sau mai puțin pe ocolite despre panici, norme și dileme sociale acutizate. Te-ai prins?
★★★★★☆☆☆☆☆
„Superman” e testul suprem pentru veteranul James Gunn – cum faci un film onest cu supereroi în epoca cinismului suprem?
★★★★★☆☆☆☆☆
Cu poezia publicitară a gadgeturilor scumpe și conflictul lui tâmp, arondat în jurul unor valori băiețești tari ca piatra, „F1: The Movie” este blockbusterul ideal pentru amurgul umanității.
Il Cinema Ritrovato e mai puțin un eveniment și mai mult un templu imaginar. An de an la Bologna cinefili din întreaga lume fac din film un instrument de cunoaștere, un pretext de nostalgie, un fetiș. Odată intrat în hora asta, greu să mai privești istoria cinemaului fără să te năpădească o emoție puternică.
★★★★★☆☆☆☆☆
Pornind de la un incident cât se poate de banal – amorezarea neîmpărtășită –, filmul „Drømmer/Visuri – Jurnalul primei iubiri” țese o ditamai dezbaterea despre implicațiile etice ale situației, pendulând fără scăpare între despicarea firului în patru și teoria chibritului.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Eephus”, o observație blândă, camaraderească a unei comunități de amatori de baseball de pe coasta de est a Americii. Înainte ca terenul local să fie transformat în școală, oamenii se întâlnesc pentru o ultimă partidă în care își varsă tot sufletul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prezentat ca ultimul titlu al seriei „Mission: Impossible”, acest „The Final Reckoning” îl angrenează pe nemuritorul Ethan Hunt într-o luptă împotriva tehnologiei monstruoase. Franciza întoarce astfel armele împotriva lumii pe care, într-un fel, a pregătit-o.
E greu să nu vezi marea pană de curent de pe Riviera Franceză ca pe un semn providențial – atât al crizei climaterice și politice și al ierarhiilor puterii (în timp ce orașul a rămas în beznă, festivalul s-a reluat repejor, grație unor generatoare puternice), cât și drept incident care încapsulează perfect sentimentul unei ediții nu slabe, ci în mare parte nicicum din punct de vedere al filmelor.
E plin Reddit-ul de speculații, și pe bună dreptate: parcă de mult n-a mai fost un serial atât de fresh și juicy distopic cum e „Severance”, disponibil pe AppleTV.
Anul acesta era cât pe ce să credem că nu vor exista filme românești în selecția festivalului de la Cannes. Au „scăpat turma” două scurtmetraje, dintre care unul a fost declarat câștigătorul competiției Semaine de la Critique.
★★★★★☆☆☆☆☆
„1489”, titlul documentarului regizat de Vardanyan, nu e o aluzie la Evul Mediu târziu. E un număr de identificare dintr-un război actual. Îi aparține fratelui cineastei Soghomon, muzician mobilizat cu forța în conflictul nesfârșit din Nagorno-Karabakh, care a dispărut pe front.
Pe parcursul primelor zile de Festival de Film de la Cannes, am simțit cum stomacul meu s-a tot micșorat în anticiparea turului doi al alegerilor, dintr-o inadecvare abisală între privilegiul enorm de-a fi aici și faptul că acasă avea loc cea mai importantă strădanie politică de la Revoluție încoace.
Cui îi mai stă capul la festivalul de la Cannes? În drum spre festival, Flavia Dima ne dă trei motive întemeiate să ne pese de ediția de anul acesta, care tocmai a început.
Într-o perioadă tensionată, în care ne uităm spre Europa și valorile ei, pe ecranele de cinema ni se propun peste 40 de exerciții de empatie cu povești din Polonia, Cipru, Slovenia, Austria, Germania, Portugalia, Armenia sau Croația.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul brazilian Karim Aïnouz filmează, în „Motel Destino”, o îmbârligătură amoroasă pe sub neoane stridente, ceva între Gaspar Noé și Cartoon Network.
★★★★★☆☆☆☆☆
După câteva săptămâni faste în cinematografele noastre, oferta distribuției pare că s-a epuizat temporar. Iar filmul turcesc „Rana îndoielii” este o slabă consolare.
„Mussolini: Fiul secolului” nu e doar un serial excelent, ci și un studiu de caz despre cum să portretizezi personaje și mișcări politice problematice fără a le martiriza.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Clasat” reprezintă debutul în lungmetraj al unui duo regizoral, George ve Gänæaard și Horia Cucută. Cei doi s-au descurcat bine având la dispoziție puțini bani și mult chef de cinema – suficient pentru a o pune de-un film. Un semn încurajator al descentralizării industriei de film românești.
„Julia Loktev: Counter-information”, un mini-focus desfășurat la Festivalul Cinéma du Réel a trasat o buclă documentară prin filmografia cineastei americane. Preocuparea de lungă durată a acesteia de a înregistra un eroism mundan, cotidian, a căpătat astfel o nouă coerență.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Caught by the Tides”, cel mai recent film al chinezului Jia Zhangke, este o splendidă meditație despre timp și ravagiile sale sistemice.
Un dialog deschis despre mâini, pian, vise, muncă și bucuria de a face ce-ți place.
