★★★★★☆☆☆☆☆
Pornind de la un incident cât se poate de banal – amorezarea neîmpărtășită –, filmul „Drømmer/Visuri – Jurnalul primei iubiri” țese o ditamai dezbaterea despre implicațiile etice ale situației, pendulând fără scăpare între despicarea firului în patru și teoria chibritului.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Eephus”, o observație blândă, camaraderească a unei comunități de amatori de baseball de pe coasta de est a Americii. Înainte ca terenul local să fie transformat în școală, oamenii se întâlnesc pentru o ultimă partidă în care își varsă tot sufletul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prezentat ca ultimul titlu al seriei „Mission: Impossible”, acest „The Final Reckoning” îl angrenează pe nemuritorul Ethan Hunt într-o luptă împotriva tehnologiei monstruoase. Franciza întoarce astfel armele împotriva lumii pe care, într-un fel, a pregătit-o.
E greu să nu vezi marea pană de curent de pe Riviera Franceză ca pe un semn providențial – atât al crizei climaterice și politice și al ierarhiilor puterii (în timp ce orașul a rămas în beznă, festivalul s-a reluat repejor, grație unor generatoare puternice), cât și drept incident care încapsulează perfect sentimentul unei ediții nu slabe, ci în mare parte nicicum din punct de vedere al filmelor.
E plin Reddit-ul de speculații, și pe bună dreptate: parcă de mult n-a mai fost un serial atât de fresh și juicy distopic cum e „Severance”, disponibil pe AppleTV.
Anul acesta era cât pe ce să credem că nu vor exista filme românești în selecția festivalului de la Cannes. Au „scăpat turma” două scurtmetraje, dintre care unul a fost declarat câștigătorul competiției Semaine de la Critique.
★★★★★☆☆☆☆☆
„1489”, titlul documentarului regizat de Vardanyan, nu e o aluzie la Evul Mediu târziu. E un număr de identificare dintr-un război actual. Îi aparține fratelui cineastei Soghomon, muzician mobilizat cu forța în conflictul nesfârșit din Nagorno-Karabakh, care a dispărut pe front.
Pe parcursul primelor zile de Festival de Film de la Cannes, am simțit cum stomacul meu s-a tot micșorat în anticiparea turului doi al alegerilor, dintr-o inadecvare abisală între privilegiul enorm de-a fi aici și faptul că acasă avea loc cea mai importantă strădanie politică de la Revoluție încoace.
Cui îi mai stă capul la festivalul de la Cannes? În drum spre festival, Flavia Dima ne dă trei motive întemeiate să ne pese de ediția de anul acesta, care tocmai a început.
Într-o perioadă tensionată, în care ne uităm spre Europa și valorile ei, pe ecranele de cinema ni se propun peste 40 de exerciții de empatie cu povești din Polonia, Cipru, Slovenia, Austria, Germania, Portugalia, Armenia sau Croația.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul brazilian Karim Aïnouz filmează, în „Motel Destino”, o îmbârligătură amoroasă pe sub neoane stridente, ceva între Gaspar Noé și Cartoon Network.
★★★★★☆☆☆☆☆
După câteva săptămâni faste în cinematografele noastre, oferta distribuției pare că s-a epuizat temporar. Iar filmul turcesc „Rana îndoielii” este o slabă consolare.
„Mussolini: Fiul secolului” nu e doar un serial excelent, ci și un studiu de caz despre cum să portretizezi personaje și mișcări politice problematice fără a le martiriza.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Clasat” reprezintă debutul în lungmetraj al unui duo regizoral, George ve Gänæaard și Horia Cucută. Cei doi s-au descurcat bine având la dispoziție puțini bani și mult chef de cinema – suficient pentru a o pune de-un film. Un semn încurajator al descentralizării industriei de film românești.
„Julia Loktev: Counter-information”, un mini-focus desfășurat la Festivalul Cinéma du Réel a trasat o buclă documentară prin filmografia cineastei americane. Preocuparea de lungă durată a acesteia de a înregistra un eroism mundan, cotidian, a căpătat astfel o nouă coerență.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Caught by the Tides”, cel mai recent film al chinezului Jia Zhangke, este o splendidă meditație despre timp și ravagiile sale sistemice.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Minecraft: Filmul” nu e o capodoperă, dar nici catastrofa care se anunța. E un film la care râzi și ți-e rușine după. Cam la ce te-ai aștepta de la un film regizat de tipul care ne-a dat „Napoleon Dynamite”?
„Rezistența și încăpățânarea au rost doar dacă nu suntem singuri”, ne spune ediția de majorat a festivalului de film documentar și drepturi ale omului One World Romania. Am ales 14 filme din programul ediției, care să ne ajute să fim mai mult împreună.
★★★★★☆☆☆☆☆
Îi putem fi recunoscători cineastei Maura Delpero că a mers pe firul trecutului cu subtilitate și discreție. A reușit să profileze astfel, în „Vermiglio”, drama unei familii pe care nici măcar izolarea montană nu o ține la adăpost de vicisitudinile timpului său.
Într-o epocă în care avem cu toții acces acasă la filme high definition, de ce ar mai merge cineva la cinema?
★★★★★☆☆☆☆☆
A fost nevoie de maestrul Bong Joon-ho pentru ca Hollywoodul să ne ofere iarăși un spectacol grandios și, în același timp, coerent. Raportat la starea ambientală a industriei cinematografice, „Mickey 17” e o revelație.
Când vorbim despre seria „Adolescence”, poate că îngrijorător nu e atât subiectul său, ci faptul că am ajuns să avem nevoie de o recomandare a algoritmului Netflix ca să discutăm despre el.
Două adaptări big budget recente ilustrează două moduri diferite de a greși o adaptare, din nefericire prea comune în ultimii ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Queer”, adaptarea lui Luca Guadagnino după Borroughs, e un totem alcătuit din imagini febrile care, uneori, parcă prind viață.
Un dialog deschis despre mâini, pian, vise, muncă și bucuria de a face ce-ți place.
