Arte vizuale / Festival
Cum dai cu arta de perete
Andra Matzal, George Popescu
Am fost la Festivalul Internațional de Street Art de la Sibiu, unde-am făcut turul zidurilor scoase de artiști din anonimat.
Am fost la Festivalul Internațional de Street Art de la Sibiu, unde-am făcut turul zidurilor scoase de artiști din anonimat.
Donat de cărţi şi discuţii despre roboţi, un festival pentru artişti tineri, fotografii din sala de operaţie şi altele.
Dacă v-ați plictisit săptămâna trecută în București, săptămâna asta n-o să mai aveți loc de festivaluri.
Care-i legătura între Vlad Țepeș, președintele Kennedy, țigările Kent, Michael Jackson, Cristian Mungiu și Nicole Kidman?
Cinci instalații de artă interactivă ne duc în lumea nevăzută a undelor, semnalelor, frecvențelor și radiațiilor care fac informația să circule.
O echipă americano-română de cercetători încearcă să afle pe unde au trecut strămoșii noștri.
Sărbătorim sfinți și țări, cu zile libere, conferințe, muzică și film.
★★★★★☆☆☆☆☆
O expoziție amplă aduce la MNAR arta oficială din România anilor 1948-1965.
De la capodopere la Hyperion, de la Geniu pustiu la Veronica Micle, totul despre poetul național.
O expoziție arată încercările românilor de-a construi o presă gay într-o epocă în care homosexualitatea era interzisă în Codul Penal.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Apostolatul antisocial” de Alexandru Racu e o lectură foarte catchy pentru toți cei interesați de ideologii, istoria ideilor sau postcomunismul românesc.
★★★★★☆☆☆☆☆
Colajele lui Ion Bârlădeanu nu te mai lasă să te uiți nici la reviste, nici la bucățile de articol tabloid de pe Facebook cu aceiași ochi.
★★★★★☆☆☆☆☆
Final de stagiune la Teatrul Odeon, cu un musical în regia lui Mihai Măniuțiu, pe versurile Adei Milea, cântat și dansat de actorii teatrului. Superbissim!
Capul de afiș al săptămânii e Festivalul Outernational Days 2, dar nici un festival de film la Buzău sau o adunare a street artiștilor la Sibiu nu-s de ici, de colo.
Un fotoreportaj de la Festivalul Lubeniței, care ar trebui să promoveze prima recoltă de pepeni de anul acesta.
Un eseu foto despre urmele timpului în orașul unde se petrece romanul de debut al lui Bogdan Alexandru Stănescu.
A început Festivalul Enescu. N-am prins decât vreo trei bilete, așa că m-am pus pe (re)citit.
Am citit cărți despre lucrurile pe care vrei să le afli când ești tânăr: sexualitate, moarte sau pe ce drum s-o iei în viață (dar nu știi pe cine să-ntrebi).
Nu ştim alţii cum sunt, dar noi suntem pregătiţi de o săptămână plină de evenimente, dintre care v-am preparat un meniu cald.
Azi e noaptea aia din an în care artele își fac de cap, așa că luați-vă bicicletele, să faceți un tur pe la expoziții unde vă așteaptă de la pictură, la realitate virtuală.
Am stat de vorbă cu Delia Grigore, profă de romani și activistă, despre segregare, discriminare și ce-i învățăm pe copii despre ură.
Din 20 octombrie începe să plouă cu teatru peste Capitală, așa că v-am scos din arhiva noastră de cronici o umbrelă cu recomandări de spectacole de văzut la FNT.
Până la urmă, de la un volum de povestiri aștept și un pic de distracție, nu doar revelații de felul „pe lume sunt mulți oameni necăjiți”.
În timp ce viitorul distopic pare din ce în ce mai plauzibil, 5 artiști și cercetători invitați la Liminal Talks vorbesc despre tehnologii și posibilitatea de a le folosi pentru o viață mai bună.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.