Carte / Non-Ficțiune
Femei obișnuite
Scena9
Citește un fragment din „Femei obişnuite. 900 de ani de istorie”, de Philippa Gregory, autoarea cunoscută pentru romanele sale despre regii și nobilii englezii.
Citește un fragment din „Femei obişnuite. 900 de ani de istorie”, de Philippa Gregory, autoarea cunoscută pentru romanele sale despre regii și nobilii englezii.
După invazia totală a Rusiei în Ucrainei, habitatul natural al Deltei Dunării a fost amenințat atât de război, cât și de creșterea traficului naval, redirecționat către această zonă. Acest reportaj analizează impactul, dar se uită și la soluțiile la care lucrează atât ucraineni, cât și români, pentru a proteja Delta.
Pentru prima dată în istorie, botaniști din întreaga lume au votat să schimbe numele a sute de plante, în încercarea de a elimina conotațiile rasiste din denumirile lor științifice.
Festivalul Teatrelor Maghiare la București / BukFeszt, organizat de Asociaţia Uniunii Teatrelor Maghiare MASZIN în colaborare cu UNITER, a avut a treia ediție în acest an (30 septembrie – 6 octombrie).
Azi au loc alegeri în Georgia. Aproape toată țara vrea în Uniunea Europeană. Dar din Rusia vine un partid cu o propunere greu de refuzat: dacă nu ne votați, vă invadăm.
Iată ce au făcut parlamentarii din mandatul 2020-2024 pentru a rezolva unele dintre cele mai mari probleme de mediu cu care se confruntă România.
Citește un fragment din „Determinat“ de Robert Sapolsky, cartea care îți explică de ce nu există liberul-arbitru.
Două filme pentru copii, dar în același timp pentru adulți, spun lucruri profunde despre viață în limbaje complet diferite.
Este etică perforarea lobilor urechilor copiilor? O discuție despre standarde de frumusețe, discriminare de gen și tradiție.
Ce promit partidele care participă la alegerile parlamentare din weekend pentru combaterea crizei acute de mediu care ne afectează?
Noii Cititori au citit „Memoriile lui Jacques Papier“, o carte înduioșătoare, plină de umor și candoare.
Citește un fragment dintr-un volum colectiv despre cei mai buni prieteni ai oamenilor: câinii.
Citește un fragment din volumul lui Siddhartha Mukherjee, câștigător al Premiului Pulitzer.
Printre spectacolele cu un singur actor, Prima facie, regia Andrei Huțuleac, cu Corina Moise, și Ochii mamei, regia Tania Drăghici, cu Vlad Ionuț Popescu, sunt două vârfuri ale anului trecut.
Am fost la Balamuc, una dintre cele mai longevive și mai reprezentative comunități artistice din Timișoara ultimului deceniu, să stau de vorbă cu artiștii Ana Kun și Lucian Barbu. Despre cum se simte să faci artă într-un climat tensionat și nesigur, despre rezistența prin solidaritate și generozitate, despre ce înseamnă să lucrezi împreună.
Două spectacole (și) despre familie, Bestiar la Metropolis și Viață bună, la Teatrelli într-o vreme în care lumea e prinsă într-un vortex de schimbări esențiale, își dovedesc, mai mult sau mai puțin, viabilitatea prin modul în care abordează tema.
Classix Festival, o ocazie pentru descoperi ce ne spune muzica despre bucurie și tristețe.
Din când în când, e bine să mai vezi un „Lassie” nemțesc sau un „Star Wars” de pe Temu ca să-ți reajustezi așteptările de la cinema.
★★★★★☆☆☆☆☆
Creat de Leta Popescu la Teatrul „Fani Tardini” din Galați, spectacolul „Regina nopții” urmărește perimarea unui model de familie, localizat pe un teritoriu pe cale de dispariție, la sat.
Cercetătorii avertizează de ani întregi că nivelul apelor subterane din nord-estul României este în scădere. Autoritățile reacționează cu întârziere, iar discrepanța dintre rural și urban îi împinge pe localnici într-o luptă pentru accesul la cea mai de bază resursă a vieții.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Minecraft: Filmul” nu e o capodoperă, dar nici catastrofa care se anunța. E un film la care râzi și ți-e rușine după. Cam la ce te-ai aștepta de la un film regizat de tipul care ne-a dat „Napoleon Dynamite”?
Trenduri precum clean girl, trad wife sau fashwave circulă online cu vibe-uri diferite, dar au în comun același pattern: estetici care normalizează sau chiar estetizează ideologii radicale. Am încercat să descifrăm ce au în comun toți acești termeni și cum ajung ei să influențeze o parte din felul în care înțelegem lumea.
Cum se uită trei jurnaliști, un critic de film, un ONG feminist și o psihoterapeută la Insula iubirii.
Despre filme horror, festivalul dedicat „Luna plină” de la Biertan și Jude, într-o vară înfiorătoare.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.