★★★★★☆☆☆☆☆
Carte / Relații
Ce se poate face cu patru personaje
Mihnea Bâlici
Al treilea roman al lui Sally Rooney, „Lume frumoasă, unde ești?” e construit pe o radiografie în mișcare.
★★★★★☆☆☆☆☆
Al treilea roman al lui Sally Rooney, „Lume frumoasă, unde ești?” e construit pe o radiografie în mișcare.
N-aș fi putut pleca de la Scena9 dacă nu știam că suntem bine. Că am ajuns într-un punct în care construcția structurii de rezistență s-a încheiat.
★★★★★☆☆☆☆☆
Noul volum al lui Teodor Dună, flașneta babel (Nemira, 2022), e un flashback dintr-o epocă îndepărtată, de când douămiiștii erau încă tineri și furioși.
Citește un schimb de scrisori între scriitorii Bogdan-Alexandru Strănescu și Vasile Ernu, publicate aici în premieră
Într-o zi de octombrie, în urmă cu 61 de ani, într-un cinematograf din New York, a avut loc premiera filmului „Mic dejun la Tiffany”.
„Zilele Sofia Nădejde” ne invită să citim poeme și un monolog scrise de 3 autoare din Ucraina în toiul actualului război.
Un hotel bântuit, un avion imposibil de aterizat, o mașină roșie prea celebră și un insomniac. O selecție cu cele mai bune cărți de și adaptări după Stephen King.
Scriitoarea Lavinia Braniște descoperă într-un dialog cu artista Floriama Cândea cum se îmbină arta cu chimia.
Un fragment din „Învingătorii”, cel mai nou roman al lui Fredrik Backman.
Citește un schimb de scrisori între scriitorii Bogdan-Alexandru Strănescu și Vasile Ernu, publicate aici în premieră.
★★★★★☆☆☆☆☆
După exact un secol și jumătate de la publicarea „Sărmanului Dionis” (1872), Florin Chirculescu publică „Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit” (Nemira, 2022), un roman maximalist despre Mihai Eminescu.
O discuție cu regizorul Yuri Kordonsky despre cum războiul din Ucraina îi remodelează identitatea și îi schimbă relația cu Cehov, Bulgakov sau Dostoievski.
Ce învățăm despre narațiuni și modul în care ele ne domină lumea în cartea lui Richard Kearney „Despre povești”.
Dacă visezi cu ochii deschiși la personaje și situații care ar merge perfect într-un serial pe net știm un proiect pentru tine.
Cum construiești un spion, de ce nu ne plac refugiații și cum putem renunța la resentimente? Un interviu cu autorul romanelor „Simpatizantul” (câștigător al premiului Pulitzer în 2016) și „Devotatul”.
Citește în avanpremieră un fragment din nuvela Fredrik Backman „Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”.
O gașcă de preadolescenți scrie despre romanul „Casa”, în care Alex Moldovan își imaginează România ca pe o distopie.
Exploratorul și biologul Alexandru Stermin vorbește despre expediții, frici & ubire și lecțiile pe care le-a învățat în junglă.
Nu o să te mai uiți la o pagină de carte la fel după ce citești acest fragment din „Un cititor în pădurea din oglindă” de Alberto Manguel.
Am stat câteva zile la stația meteo de pe Vârful Omu, ca să înțeleg cum se măsoară vremea mereu schimbătoare și ce înseamnă să trăiești permanent în izolare.
O nouă serie despre artefactele care ne leagă de oameni care ne-au fost și ne sunt aproape: prieteni și tovarăși de drum, părinți și mentori, iubiți și iubite, foști și foste.
Citește un schimb de scrisori între scriitorii Bogdan-Alexandru Strănescu și Vasile Ernu, publicate aici în premieră.
A 34-a ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț (8 – 21 septembrie) a stat sub deviza „Zona de siguranță”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacol explicit militant feminist, Apocalipsa gospodinelor este o combinație explozivă de istorii personale, ale artistelor și nu numai.
Cercetătorii avertizează de ani întregi că nivelul apelor subterane din nord-estul României este în scădere. Autoritățile reacționează cu întârziere, iar discrepanța dintre rural și urban îi împinge pe localnici într-o luptă pentru accesul la cea mai de bază resursă a vieții.
Un interviu cu antropologul Liviu Chelcea despre apa de la robinet și cea îmbuteliată, water grabbing și conflictele legate de apă.
Un interviu cu Bogdan Iancu, cercetător în antropologie, despre secetă, sisteme de irigații din trecut și prezent și competiția pentru apă.
Håkan Tropp, expert în politici legate de apă, vorbește despre rolul diplomatic al apei, în vreme de pace sau de război, de ce nu o valorificăm ca resursă și cum putem media riscurile legate de dispariția ei.
O fostă uzină de apă din Timișoara își deschide porțile pentru vizitatori și ne invită să ne gândim la relația noastră cu apa, patrimoniul industrial și modul în care vorbim despre toate acestea.
După invazia totală a Rusiei în Ucrainei, habitatul natural al Deltei Dunării a fost amenințat atât de război, cât și de creșterea traficului naval, redirecționat către această zonă. Acest reportaj analizează impactul, dar se uită și la soluțiile la care lucrează atât ucraineni, cât și români, pentru a proteja Delta.