Știință / Univers
Ce s-a mai întâmplat nou pe cer
Ana Caramete
În timp ce noi ne batem capul cu politica, cercetătorii fac legătura dintre materia întunecată și găurile negre primordiale. O astrofiziciană ne explică ce și cum.
În timp ce noi ne batem capul cu politica, cercetătorii fac legătura dintre materia întunecată și găurile negre primordiale. O astrofiziciană ne explică ce și cum.
Cronică: Cel mai nou album Blood Orange e ce-ar fi putut să fie Limonada lui Beyonce dac-ar fi fost ceva mai curajoasă.
Listă de romane mari de la noi și de la alții pe care să nu le mai lăsați din mână. De la Franzen la Cărtărescu.
Cum e să îți petreci două luni citind cărți copiilor săraci din satele din România.
Carmen Croitoru a preluat fără citare o parte din teza de doctorat.
Măsurăm iubirea în like-uri pe facebook, ne customizăm afectele după emoticoanele disponibile, facem artă în regim copy-paste.
O săptămână eclectică, cu teatru, expoziții, filme, dezbateri și un târg de viniluri.
La un an de Scena9, un top trei al întâlnirilor teatrale trăite și nespuse în tot acest timp: un spectacol de pe Broadway, unul cu actori de vârsta a patra şi un performance de apartament.
Azi, când în Marea Britanie au loc alegerile generale, ne-amintim cum arată drumul de la granițe închise și vize, la o Europă a Brexitului.
Crocodile Power, doi dintre cei mai buni artiști tineri din Rusia, caută să afle cum se schimbă viața dinăuntrul nostru într-o lume a tehnologiei atotputernice.
Am stat de vorbă despre știrile noastre de toate zilele cu artiștii Dan Perjovschi și Cristian Răduță, a căror expoziție de la Salonul de Proiecte o mai puteți vedea doar weekendul acesta.
Despre prezența României ca invitat de onoare la Târgul de carte din Leipzig, unul dintre cele mai importante evenimente ale pieței de carte din Europa.
Doi fotografi spanioli lucrează la o carte despre relația pe care românii o au cu natura.
România a devenit de curând membru CERN, locul ăla unde se întâmplă cel mai mare experiment din istoria omenirii.
Aveți zece zile să vedeți expoziția prin care zece din cei mai buni fotografi români ai momentului lansează Centrul de Fotografie Documentară.
Ocolul lumii în zece expoziții, din Bilbao, la Londra, unde-i întâlnim, printre alții, pe Louise Bourgeois, Renee Magritte și Francis Bacon.
La MNAC, s-a deschis o nouă expoziție, riguroasă și poetică, strâns legată de promisiunea principală a tehnologiei – că va face viața mai ușoară,
Am vorbit cu actrița Ilinca Manolache despre teatru limitele lui și Insula Iubirii, societate și TikTok, misoginie și violență banalizată, dar și despre rolul ei în cel mai recent film al lui Radu Jude, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”.
De doi ani de zile, o tânără jurnalistă și fotografă călătorește în toate punctele nevralgice de pe harta Ucrainei ca să ne arate războiul de la ea de acasă.
Day#4: Ewan McGregor and Jennifer Connelly on Roth’s “American Pastoral”, Villeneuve’s “Arrival”, and “The Oddyssey” about Cousteau.
Day #3 in San Sebastian: on the fringes of reality and fiction. Stone says Obama’s USA is as bad as Nazi Germany. Historic docs and fiction. Hong-san soo. “American Pastoral”.
O discuție cu un artist american stabilit în România, despre sculpturile lui preferate din București, despre viața pe care și-a făcut-o aici, dar și despre cartea lui, scrisă din perspectiva unui istoric de artă român fictiv.
Day 1 for Scena9 at the San Sebastian Film Festival: running on borrowed time, for films about youth.
Cei puternici nu vor ca aceste conversații să aibă loc, iar celor vulnerabili e mai ușor să le închizi gura dacă nu există solidaritate.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Artiștii de la Reactor de Creație și Experiment Cluj lucrează la proiectul Zona de siguranță, în care investighează abuzurile din lumea artelor prin crearea unui spectacol și a unei campanii de informare în trei episoade.