Anul acesta era cât pe ce să credem că nu vor exista filme românești în selecția festivalului de la Cannes. Au „scăpat turma” două scurtmetraje, dintre care unul a fost declarat câștigătorul competiției Semaine de la Critique.
★★★★★☆☆☆☆☆
„1489”, titlul documentarului regizat de Vardanyan, nu e o aluzie la Evul Mediu târziu. E un număr de identificare dintr-un război actual. Îi aparține fratelui cineastei Soghomon, muzician mobilizat cu forța în conflictul nesfârșit din Nagorno-Karabakh, care a dispărut pe front.
★★★★★☆☆☆☆☆
Rajiv Joseph a revenit cu Bazinul de nord, o piesă despre gestionarea doliului și a sentimentului de vină post-sinucidere, regizată de Alexandru Mâzgăreanu la Arcub în urmă cu un an.
„Human Scale” este proiectul prin care România e prezentul anul acesta la Bienala de Arhitectură de la Veneția. Am stat de vorbă cu cei care l-au conceput, pentru a înțelege mai bine cum poate redeveni omul măsura lucrurilor când vine vorba de arhitectură și spațiu construit.
Pe parcursul primelor zile de Festival de Film de la Cannes, am simțit cum stomacul meu s-a tot micșorat în anticiparea turului doi al alegerilor, dintr-o inadecvare abisală între privilegiul enorm de-a fi aici și faptul că acasă avea loc cea mai importantă strădanie politică de la Revoluție încoace.
Să fii nemuritor e de fapt o idee proastă. Uite de ce.
Noii Cititori află dacă mai există magie și unde se ascunde ea. Ghidul lor magic? Volumul „Circul Mirandus”.
Gilbert Costache, model și actor rom stabilit în SUA, pregătește un roman autobiografic. De Ziua Rezistenței Romilor publicăm un fragment din acest roman, un capitol care se uită la cum a scăpat bunica sa de deportare.
Un critic de film se uită la realitate cu aceeași atenție ca la filme. Ce iese? O serie de eseuri despre imaginile din jurul nostru.
„My Beloved Enemy”, r. Gianina Cărbunariu, e un spectacol despre alunecarea către autoritarianism, montat într-o țară care s-a înscris deja pe aceea traiectorie de mai bine de un an.
Cui îi mai stă capul la festivalul de la Cannes? În drum spre festival, Flavia Dima ne dă trei motive întemeiate să ne pese de ediția de anul acesta, care tocmai a început.
Într-o perioadă tensionată, în care ne uităm spre Europa și valorile ei, pe ecranele de cinema ni se propun peste 40 de exerciții de empatie cu povești din Polonia, Cipru, Slovenia, Austria, Germania, Portugalia, Armenia sau Croația.
★★★★★☆☆☆☆☆
Mădălina Dan și Matei Nițulescu povestesc, dansează și navighează pe harta artistică a Bucureștiului și pe harta afectivă a relației lor, suprapuse pe un covor de scenă creat de Maria Mandea, într-o sinusoidă trecut – prezent – viitor, nu neapărat în ordinea asta.
Unsprezece povestiri scrise de Ludmila Ulițkaia, o autoare care nu încetează să surprindă. Descoperă o povestire aici.
O operă de artă care îmbină tipurile de limbaj și care creează o experiență personală, volatilă și unică.
Despre „Berenice” de Romeo Castellucci sau cum ne-a trollat pe toți o mare actriță, bănuită de „vanitate”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul brazilian Karim Aïnouz filmează, în „Motel Destino”, o îmbârligătură amoroasă pe sub neoane stridente, ceva între Gaspar Noé și Cartoon Network.
În cele două volume cu „Povești din Bellu”, Cristiana Trică explică legende însăilate în jurul mormintelor și scoate la lumină altele, care se adâncesc în dramele și poveștile de familie ale celor care au scris cândva istoria României.
O poveste tulburătoare despre abuz, pornită de la o poveste adevărată. Citește un fragment din cartea „Tristul tigru”.
Ce spune despre noi modul în care răspundem la problemele cu care ne confruntăm. Citește un fragment din „Imperiu”, o carte filosofii de stângă Antonio Negri și Michael Hardt.
★★★★★☆☆☆☆☆
După câteva săptămâni faste în cinematografele noastre, oferta distribuției pare că s-a epuizat temporar. Iar filmul turcesc „Rana îndoielii” este o slabă consolare.
★★★★★☆☆☆☆☆
Alexandra Badea a revenit la TNB cu Secundar, al doilea spectacol creat aici după Exil, făcând trecerea de la investigarea unui sentiment general de dezrădăcinare pe fundalul traumei transgeneraționale la analiza mediului social din România contemporană.
Coregraful și dansatorul Arcadie Rusu vorbește despre punerea în scenă a unui spectacol despre condiția artistului-geniu, care semnalează revenirea în scenă a lui Răzvan Mazilu după un deceniu de absență de pe scenă.
„Mussolini: Fiul secolului” nu e doar un serial excelent, ci și un studiu de caz despre cum să portretizezi personaje și mișcări politice problematice fără a le martiriza.
Un creative director și un designer grafic vorbesc deschis despre design, despre arta, munca și ideile care încap într-un poster bun, și locul acestuia în spațiul public.
