Istorie / Comunism
Bildungsroman cu securiști
Adrian Deoancă
În „Viața mea ca spioană”, cercetătoarea Katherine Verdery se descoperă pe sine prin ochii Securității românești, ca și cum ar fi „Omul dedublat” al lui Dostoievski.
În „Viața mea ca spioană”, cercetătoarea Katherine Verdery se descoperă pe sine prin ochii Securității românești, ca și cum ar fi „Omul dedublat” al lui Dostoievski.
Săptămâna asta, avem film documentar și expoziții cu semne de întrebare, poezie în aer liber, o instalație cu ploaie și o mână de ajutor pentru clădirile istorice din București.
Radu Cosașu adună în cel mai nou volum al său câteva zeci de texte scrise post-89, toate pastile desăvârșite de anti-dambla, anti-radicalizare și pro-umanism.
Cinci artiste tinere pe care le-am descoperit la expoziția Diploma
Regizorul mexican Carlos Reygadas, un fel de clasic în viață pentru orice cinefil hardcore & un Cannes aficionado, ajunge somnoros la interviu și se așază pe un fotoliu crem.
Artistul Jean-Lorin Sterian povestește despre experiența sa în Cuba și despre participarea lui la prima bienală independentă din istoria țării.
Lavinia Braniște s-a întors în Brăila, orașul unde a crescut. Scrie despre îndepărtarea de București și apropierea de o Românie tristă, despre cum e să te întorci adult în locurile unde ai fost copil.
Radu Vancu, Dan Sociu și Cristian Fulaș vorbesc despre relația dintre abstinență și creativitate.
★★★★★☆☆☆☆☆
Am văzut „Green Book” și discut pe larg problema amestecării unui buddy film cu tema rasismului în America anilor ‘60.
Un fragment din romanul care te transportă în miezul relației dintre Hemingway și Martha Gellhorn, unul dintre cei mai curajoși reporteri și corespondenți de război din secolul trecut.
Asociații cu caracter religios, a căror strategie s-a bazat mult timp pe opoziția față introducerea educației sexuale în școli, au devenit în ultimii ani mult mai active în a-și promova propriile programe.
Despre serialul HBO „Chernobyl”, filtrat prin Muzeul Cernobîlului și mărturiile supraviețuitorilor.
La Bookfest, am stat de vorbă cu Sarah Perry, una dintre cele mai apreciate scriitoare britanice ale momentului.

Împreună cu prietenii de la Cărturești, recomandăm multă proză bună în doze mici.
Serile de conversații cu Nick Cave sunt extensia din offline a apropierii starului de fanii lui. O ședință colectivă de terapie în care psihologul e și pacient, iar muzica umple spațiile goale.
Trăim într-o epocă a abundenței și a gătitului, dar și în una care ridică probleme ecologiste, de nutriție etc. Mai jos, o listă cu 3000 de ani de cărți (și) despre mâncare.
Un interviu cu artiștii Mircea Nicolae și Szilárd Miklós despre cum scot la lumină o parte mai puțin cunoscută din creația și ideile lui Mattis Teutsch, artist de avangardă născut în Transilvania.
„Uneori suntem singurii martori”, spune Rukmini Callimachi. „Dacă noi ca jurnaliști nu aduce o mărturie despre aceste evenimente îngrozitoare, este ca și cum ele nu ar fi întâmplat niciodată.”
O expoziție despre istorie, arhitectură și cea mai mare rană de pe corpul Bucureștiului amintește de cel mai celebru cartier dispărut al orașului.
Mâine începe o ediție extraordinară a târgului de carte Gaudeamus, așa că am jucat, ca la Pronosport, șapte combinații.
M-am întâlnit recent în București cu Richard Flanagan, celebrul autor australian și câștigător al Man Booker Prize.
Jurnalul proapăt publicat al filosofului Mihail Radu Solcan scoate la lumină viața și mintea unui intelectual unic, dar aproape deloc cunoscut. Vă invităm să citiți câteva fragmente din cartea care va ajunge curând în librării.
Muzeul Național de Istorie a României din București stă aproape închis de 17 ani și e personajul tăcut dintr-o poveste despre oameni care se ceartă și-apoi abia se mai salută pe holurile instituției în care lucrează.

Ne-am pus cărți noi în bagaj și am plecat acasă de sărbători. Pe drum, am citit despre acasă al altora, despre maturizare și rănile familiilor, despre empatie și dezvrăjire.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.