Căutare

după "9 copilarii de demult"

Istorie / Extremism

Cât vom mai merge pe străzi cu nume de fasciști?

Venera Dimulescu, Fernando Diaconu

Mai mulți cercetători și cadre didactice cer Primăriei Timișoara să redenumească șase străzi din oraș, ce poartă numele unor personaje cu legături legionare. La aproape un an și jumătate de la depunerea petiției, Primăria continuă să amâne luarea unei decizii. Cum alegem pe cine comemorăm în spațiul public și cum putem vorbi responsabil despre cei cărora le admirăm opera și munca, dar care au contribuit, totodată, la ascensiunea unui regim politic extremist?

În lume / Război

De când a început genocidul din Gaza, Israelul ucide în medie 13 jurnaliști pe lună

Ioan Stoleru

226 de jurnaliști palestinieni au fost omorâți în ultimele 20 luni, în cadrul unei campanii de a reduce la tăcere vocile celor care documentează atrocitățile din Gaza. Am vorbit cu o jurnalistă din Palestina și cu reprezentanți ai Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor pentru a înțelege mai bine situația îngrozitoare prin care trec lucrătorii media palestinieni și cum afectează asta starea presei de peste tot.

În lume / Natură

Oamenii din castel

Venera Dimulescu, Ciprian HORD

În timpul comunismului, un spital de psihiatrie încerca un model de tratament ce punea în centru relația cu pacientul. Astăzi, într-un spital din apropiere, câțiva angajați se străduiesc să-i facă pe cei internați să se simtă ca acasă.

Soluții / Modă

Pot să-mi cumpăr haine fără să mă simt vinovat? Răspunsul secondhand (I)

Andra Mureșan, George Herlaș, Claudia Ungureanu, Mădălina Moroșanu

Secondhand-urile sunt văzute drept principala alternativă la fast fashion. În ultimii cinci ani au devenit din ce în ce mai populare, în principal și datorită social media. Am vrut să vedem dacă hainele la mâna a doua reprezintă într-adevăr o soluție la magazinele din malluri și unde ar fi loc de îmbunătățiri.

Media&digital / Fake news

Nu crede tot ce vezi: Deepfake, înșelătorii și an electoral în România

Andra Mureșan, Oana Barbonie

Din ce în ce mai multe persoane se trezesc că numele și fața lor au fost folosite abuziv în clipuri unde fac reclamă la produse obscure și servicii înșelătoare. Am invitat mai mulți specialiști să ne explice cum funcționează tehnologia deepfake, care permite aceste manipulări, care sunt riscurile ei și cum putem depista un astfel de conținut sintetic, în contextul unui an cu cele mai multe alegeri din lume, în care riscul de dezinformare este uriaș.

Film / Cinema

Fragmente descusute de la Il Cinema Ritrovato 2025

Victor Morozov

Il Cinema Ritrovato e mai puțin un eveniment și mai mult un templu imaginar. An de an la Bologna cinefili din întreaga lume fac din film un instrument de cunoaștere, un pretext de nostalgie, un fetiș. Odată intrat în hora asta, greu să mai privești istoria cinemaului fără să te năpădească o emoție puternică.

Arte vizuale / memorie

Memoria lumii

Nicoleta Moise

Acest text conține decizii, acțiuni și amintiri; un prim capitol dintr-o cercetare fragmentară a programului Memoria Lumii/ Memory of the World (MoW), realizată în Franța și România. 


Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK

X Revista Scena9