Carte / Non-Ficțiune
Ce stă în spatele îndoielii
Scena9
Un psiholog și jurnalist britanic explorează cum îndoiala poate fi atât un mecanism rațional, cât și irațional, sistematic, dar și aleatoriu, sănătos sau patologic, productiv sau neproductiv.
Un psiholog și jurnalist britanic explorează cum îndoiala poate fi atât un mecanism rațional, cât și irațional, sistematic, dar și aleatoriu, sănătos sau patologic, productiv sau neproductiv.
Citește două poezii din volumul „Tot ce-i suav produce tăieturi” de Codruța Simina.
Documentarul „Lesvia”, lansat în 2024, lungmetrajul de debut al regizoarei, nu se rezumă doar la istoria absolut fascinantă, pe alocuri îmbătătoare, a comunității lesbiene din Eresos, ci, la fel ca realizatoarea sa, există concomitent și în lumea „localnicilor”, a ruralului mic din Mediterana.
★★★★★☆☆☆☆☆
The Seer / Vizionara este o incursiune în inima terorii, dublată de o perspectivă exterioară care investighează fascinația omenirii pentru violență și de o autoreflecție asupra exploatării artistice a acesteia.
Cum reprezinți ceva ce nu poate fi reprezentat? La școala de vară Linia Verde, 5 echipe de studenți au încercat să răspundă. Prin cadru a trecut și o turmă.
„Baloeiros” brazilieni creează artă fascinantă (și ilegală): lansează pe cer baloane cu aer cald, care transmit mesaje sociale, culturale, religioase. Am stat de vorbă despre ei și practicile lor cu documentarista daneză care i-a însoțit și filmat timp de mai bine de un deceniu.
Alegoria are vânt din pupa: două filme ieșite în cinematografe în ultima perioadă vorbesc mai mult sau mai puțin pe ocolite despre panici, norme și dileme sociale acutizate. Te-ai prins?
Cum a ajuns nostalgia de la boală la emoție?
★★★★★☆☆☆☆☆
„Superman” e testul suprem pentru veteranul James Gunn – cum faci un film onest cu supereroi în epoca cinismului suprem?
O relație care pare perfectă poate ascunde multe. Citește un fragment dintr-o carte care explorează cum ajungi într-o relație abuzivă.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cu poezia publicitară a gadgeturilor scumpe și conflictul lui tâmp, arondat în jurul unor valori băiețești tari ca piatra, „F1: The Movie” este blockbusterul ideal pentru amurgul umanității.
Citește un fragment din cartea „Aicea-i și raiul, și iadul”, ca să afli cum a ajuns o femeie romă din Moldova la facultate în State, în ciuda discriminării și a rasismului cu care s-a confruntat.
Un dialog cu Paul Lynch, autorul romanului „Cântecul profetului”, care seamănă neliniștitor de mult cu prezentul nostru: democrația se subțiază, multe drepturi încep să dispară, iar oamenii obișnuiți se prăbușesc fără plasă de salvare.
Il Cinema Ritrovato e mai puțin un eveniment și mai mult un templu imaginar. An de an la Bologna cinefili din întreaga lume fac din film un instrument de cunoaștere, un pretext de nostalgie, un fetiș. Odată intrat în hora asta, greu să mai privești istoria cinemaului fără să te năpădească o emoție puternică.
★★★★★☆☆☆☆☆
Pornind de la un incident cât se poate de banal – amorezarea neîmpărtășită –, filmul „Drømmer/Visuri – Jurnalul primei iubiri” țese o ditamai dezbaterea despre implicațiile etice ale situației, pendulând fără scăpare între despicarea firului în patru și teoria chibritului.
Cum poate o compoziție să meargă dincolo de funcția unei coloane sonore tradiționale, revelând sensuri ascunse.
Horror pe scenă, gânduri despre bunica și o întâlnire a lumii vechi rurale românești cu lumea nouă urbană occidentală.
Câte impresii încap într-o singură zi la FITS — sau de la Victor Rebengiuc vorbind candid despre moarte și teatru absurd la Cristian Mungiu și complexele românilor, Kathleen Turner la Hipodrom și ce se mai citește în Ziarul Orizontal al lui Dan Perjovschi.
Un interviu cu Tomáš Šenkyřík, muzicolog și ecolog acustic despre sunet ca formă de grijă, despre cum poate fi salvată natura pas cu pas, cu multă răbdare și atenție și despre cum putem învăța să ascultăm lumea din jurul nostru — dacă ne trezim devreme și ne ținem gura.
Un tânăr poet explică cum a ajuns la cel mai nou volum de poezii: „Puterea micului om nu foarte divers”.
Două spectacole de la FITS, „Perfecțiunea circului” și „Non-stop conjugal”, vorbesc, fiecare în felul său, despre ce înseamnă să construiești o relație: cu trupul, cu partenerul, cu publicul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul A Girl’s Story aduce în scenă textul prin care Annie Ernaux, scriitoare premiată cu Nobel, își investighează debutul vieții sexuale în 1958 - un eveniment haotic, revizitat și redefinit ca traumă.
În loc de cronica unei tragedii rurale și amoroase anunțate, am pătruns în culisele „Nunții însângerate” (r. Hunor Horvath). Acolo, l-am întrebat pe unul dintre actorii din rolurile principale ce iubește cel mai mult înainte să iasă pe scenă.
Ce se întâmplă în culisele unui spectacol-manifest despre posibile finaluri ale lumii? Vezi aici cum resimt tinerii actori din spectacolul „Ultima generație” emoțiile dinainte de ridicarea cortinei la FITS.
Ce (nu) uită și ce iartă Tatiana Țîbuleac? Despre ce e vorba în cartea la care lucrează acum și, mai ales, va mai scrie ficțiune? O conversație între două scriitoare, despre, printre multe altele, mame, iubire și limba moldovenească.