Film / Horror
„Backrooms: Fără ieșire” sau Groaza unei generații
Dragoș C. Costache
„The Backrooms” e horror-ul viitorului și al nostalgiei, un film care te sperie fără să înțelegi de ce, pentru că nu înțelegi de ce nostalgia inspiră acum groază.
„The Backrooms” e horror-ul viitorului și al nostalgiei, un film care te sperie fără să înțelegi de ce, pentru că nu înțelegi de ce nostalgia inspiră acum groază.
Pentru mine, Cluj-Napoca a însemnat cândva mai mult decât Untold, raiul IT-iștilor și prețuri absurde la chirii. E locul în care am crescut și care mi-a modelat personalitatea, cel în care m-am pierdut și m-am regăsit. Totodată, e și locul care a devenit un memento zilnic despre cât de fragile sunt spațiile care ne definesc.
Câteva zeci de scurtmetraje ale marelui artist vizual Ion Grigorescu vor fi prezentate zilele acestea la Cinema „Elvire Popesco”, în cadrul primei retrospective dedicate filmelor acestuia în plan local.
Cât de des te întrebi care e procesul din spatele cerceilor pe care îi porți? Sau al inelelor de care îți este greu să te desprinzi? Suntem obișnuiți să purtăm bijuterii și să le cumpărăm, însă rareori știm și care a fost intenția artistului din spatele acelor creații și de cât de multă muncă a fost nevoie până când accesoriile respective au ajuns pe corpul nostru.
Critica de film a ieșit de ceva vreme din revistele culturale și a ajuns în feed-uri, comentarii și dispute publice, care depășesc adesea filmele în sine. Am invitat regizori, critici, curatori, jurnaliști și autori care scriu despre cinema să răspundă la câteva întrebări despre rolul criticii de film astăzi și relația dintre cinema, public și mediul digital.
Transilvăneanul Hermann Oberth a fost unul dintre părinții zborului spațial, dar și unul dintre cercetătorii angajați să dezvolte rachete balistice pentru armata lui Adolf Hitler. Azi, România îl omagiază prin busturi și plăcuțe cu nume de străzi.
Un articol și un dialog video care schițează o hartă a lumii din filmele Alexandrei Gulea, o cineastă experimentală atipică în peisajul local. Începând de azi, în cadrul proiectului CINEMA ENTRE NOUS vor fi prezentate la București toate filmele sale de scurt și lungmetraj.
Un dialog cu Roger Ballen, fotograful american care de cinci decenii explorează granița dintre documentar și ficțiune prin imagini bântuitoare. „Shadows of the Mind”, expoziția lui retrospectivă de la Sânteia+ din București, poate fi vizitată până pe 7 mai.
Pe TikTok lumea îți arată cinci semne că ai ADHD, OCD, borderline, anxietate sau depresie. O groază de guru îți promit că au găsit calea spre eliberare emoțională și o poți debloca și tu dacă cumperi acel curs de wellness la 100 lei sau dacă mergi într-un retreat scump, ambalat drept o experiență către tine și sufletul tău. Cu fiecare scroll găsești câte un mic ghid pentru a-i înțelege pe ceilalți sau, invers, cineva îți vinde un mic ghid pentru asta. Ce rămâne cu noi din toată această comercializare a limbajului psihoterapeutic?
„Românii nu citesc”, știți refrenul. Și totuși, în București și-n țară, grupuri de necunoscuți se adună lună de lună ca să vorbească despre ultima carte citită. Cum se manifestă fenomenul cluburilor de carte (book clubs) la noi și ce ne poate învăța despre imaginație, empatie și comuniune? Am fost la patru astfel de întâlniri ca să aflăm.
Am stat de vorbă cu medicul anestezist Andrei Jurj, despre ce rămâne nespus în spatele urgențelor și despre felul în care arta poate deveni uneori o formă discretă de supraviețuire.
Doi liceeni de 18 ani care conduc propriul proiect jurnalistic și tânăra care, la doar 24 de ani, e mâna dreaptă a directorului executiv al trustului Telex, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Ungaria, se pregătesc pentru alegerile legislative din 12 aprilie. Sunt primele din ultimul deceniu în care Fidesz ar putea să își piardă super majoritatea din Parlament.
Întrebările adresate inteligenței artificiale par să înlocuiască astfel căutările pe Google, care la rândul lor înlocuiseră — în multe cazuri — vizitele la medic. Care sunt urmările acestui nou obicei?
Influencerul Clavicular transformă obsesia pentru „a arăta bine” într-o ideologie virală printre (pre)adolescenți.
31 martie 2026 este ultima zi în care Europa Liberă va mai publica vreun material în România. Publicația este urmașa Radio Europa Liberă, legendarul post de radio care, în timpul Războiului Rece, a fost o sursă de informație necenzurată pentru țările est-europene. Am invitat un fost reporter tânăr al Europei Libere să stea de vorbă cu Liviu Tofan și Sabina Fati – jurnaliști din două generații diferite, care au jucat roluri cheie în viețile redacției.
Lansat în aprilie 2023, Statutul lucrătorului cultural profesionist promitea să fie un instrument pentru ca sectorul cultural independent să trăiască mai puțin precar. Pe hârtie, acesta ar fi trebuit să sprijine lucrătorii, oferindu-le șanse mai accesibile la protecție socială și mobilitate (inter)națională și, cel mai direct, un nou tip de contract care să-i avantajeze fiscal. La aproape trei ani, însă, doar 11 oameni au obținut titlul de lucrător cultural profesionist.
Handpoke, una dintre cele mai vechi tehnici de tatuare, funcționează astăzi și ca un contrapunct la viteză. Ce-i face pe oameni să aleagă acest gest în această lume obsedată de eficiență? Am căutat răspunsuri de la trei artiști tatuatori: trei filosofii diferite, aceeași tehnică.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Proiectul Hail Mary” e un SF plin de suflet, ca scos din vremurile bune, pentru vremuri mai puțin bune. Poate într-un sens rău?
Cineasta Ivana Mladenović e autoarea unor filme underground și punk, proaspete, nonconformiste, lipsite de prejudecăți, rebele, murdare, într-o constantă și doar aparentă dezordine. Înainte să-i vedeți cele trei lungmetraje de ficțiune weekendul acesta, la Cinema Elvire Popesco, câțiva prieteni & colaboratori îi fac un portret colectiv.
Istoria unui cuplu ieșit din tipare ne poate ajuta să înțelegem ce a însemnat să iubești și să trăiești altfel în România secolului trecut. Află povestea Olgăi Caba, o scriitoare română uitată, care ne-a dat poate singurul roman din perioada comunistă ce explorează ideea de genuri și sexe multiple, și a partenerului ei de viață, Eric(a) Tecău, care a trecut prin prima operație de afirmare de gen documentată în România.
Doi cinefili trec în revistă programul festivalului Visuali Italiane 2026 (2-8 martie la București, apoi în alte cinci orașe din țară) și-ți recomandă ce filme să nu ratezi – de la westernuri moderne la drame intime.
Urmărim cu interes filmele care concurează la Oscaruri sau căutăm titluri interesante dincolo de spotlight? Cum arată lumea reflectată în nominalizările acestui an și ce discuții importante deschid? Cum privim relația filmului cu politica? Sunt doar câteva dintre întrebările pe urma cărora au pornit criticii Flavia Dima, Victor Morozov și Andrei Rus, înaintea primei ediții de „Cinema entre nous”.
Pe măsură ce nașterea se apropia, am început să-mi pun tot mai des întrebarea: ce înseamnă, totuși, să fii tată? Ce trebuie să faci? E ceva ce poți aduce în viața acestui copil în afară de lucrurile care vin în „fișa de post” a unui tată: iubire, protecție, stabilitate financiară etc.? Un eseu personal puternic despre paternitate și muzică.
La 170 de ani de la abolirea sclaviei romilor pe teritoriul României de azi, un scurtmetraj de animație îți arată legătura profundă, dar adesea ascunsă, dintre biserică și un capitol din istoria noastră despre care încă vorbim prea puțin.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.