În numele eficienței. Ministerul Culturii vrea să desființeze Institutul Național al Patrimoniului, care veghează asupra memoriei culturale a României, și să-l transforme într-un departament. Ce se pierde dacă acest lucru se va întâmpla? Și cine va mai garanta, într-un sistem centralizat, independența științifică a deciziilor legate de patrimoniu?
Denis Mitrofan are 24 de ani, are propria firmă și pune muzică la evenimente. Drumul până aici a fost lung și a pornit dintr-o mare singurătate. Ea a izvorât din familie, din mutări successive, din frica de a fi judecat. Din consumul de substanțe și jocurile de noroc în care s-a refugiat.
O călătorie sabatică dinspre inima întunecată a austerității române spre marginile delicioase ale hărții. În arta culinară a Marianei Grigoruță din Botoșani, maioneza leagă salata – dar oare ar putea funcționa și ca liant social?
Min Mann Pyae are 19 ani și s-a născut în Myanmar. S-a mutat la Timișoara după ce în țara ei a izbucnit un război civil. Când se simte singură și neînțeleasă, o voce interioară îi spune că n-are dreptul să se simtă așa, pentru că mulți oameni din țara ei nu au șansa pe care o are ea.
La Bucharest Gaming Week, cosplayerii au avut o defilare. În public și în culise, se simte același tip de energie: amestecul dintre migală și bucuria de a fi văzut. Am stat de vorbă cu trei dintre participanți care, deși provin din medii diferite, sunt uniți de aceeași dorință de a-și construi, la propriu, propriul personaj.
Industria de gaming se infiltrează în tot mai multe aspecte ale societății noastre. Cum se întâmplă asta și ce riscăm în această nouă realitate.
Pentru Robert Ciobanu, singurătatea înseamnă mai degrabă o stare subtilă – „un bâzâit constant” care se instalează chiar și atunci când e înconjurat de oameni. Vorbește cu fragilitate despre o generație bombardată constant cu informații & contradicții.
La 23 de ani, Tudor Predescu studiază grafica în jocuri video. Crede că singurătatea nu vine atât din absența oamenilor, cât din lipsa interacțiunilor „autentice”. Am vorbit despre social media ca unealtă & capcană, despre trust issues & frica de commitment, despre traume și rădăcini.
Crescută într-o comunitate mai închisă, Felicia Olteanu a învățat de una singură să se integreze la școală și în alte cercuri. A început să lucreze de la 13 ani și simte constant presiunea productivității. Soluția ei: mai multă solitudine lucidă și o reformatare a comunicării.
Cătălina Bogdan, o arhitectă de 28 de ani din Timișoara, spune că se simte între două lumi. Pe de-o parte, e prinsă în ritmul alert al Generației Z, care-a crescut cu precădere în fața ecranelor. Pe de alta, are o nostalgie milenialistă pentru conexiuni profunde și ideea de „împreună”.
La început de toamnă, două filme care oferă altceva decât aș vrea eu, în două moduri radical diferite.
A 15-a ediție BIEFF (Bucharest International Experimental Film Festival) propune „terenul comun” ca spațiu de (re)găsire. Din harta oficială a festivalului, am selectat câteva recomandări subiective.
Pe măsură ce oamenii și bunurile migrează dintr-un loc în altul, la fel o fac și plantele, insectele și animalele. Unele dintre aceste specii supraviețuiesc călătoriei, se înmulțesc necontrolat și afectează profund noile ecosisteme, caz în care sunt considerate specii invazive. Am căutat soluții de coabitare în Italia și România.
Ore de educație media pentru profesori și părinți în România, teatru participativ în Spania, linii de urgență și poliție cibernetică în Ucraina – acestea sunt doar câteva dintre soluțiile pe care organizațiile și instituțiile din cele trei țări le folosesc împotriva formelor de violență în continuă evoluție cu care se confruntă tot mai des copiii și adolescenții în viețile lor digitale.
Despre filme horror, festivalul dedicat „Luna plină” de la Biertan și Jude, într-o vară înfiorătoare.
Într-o zi, copiii au început să-și piardă picioarele. În jur de zece copii pe zi. Acest fenomen a avut loc în Palestina. Ok, destul, nu vreau să mă gândesc la asta. În lume există și alte probleme.
Într-un context cu tot mai multă retorică și incidente anti-migrație, doi cercetători analizează discursul și tendințele împotriva migranților și refugiaților din România.
La Băile Govora, printre vile părăsite, izvoare sulfuroase și legende cu copii dispăruți, realitatea se topește în ficțiune. M-am plimbat cu scriitorul Cătălin Ceaușoglu prin unul dintre decorurile romanului său „Dezrădăcinații” – un noir est-european, în care misterele, secretele și atmosfera de „Twin Peaks comunist” se trezesc la viață.
La 23 de ani, Oana își împarte zilele între studiile în zootehnie la oraș și munca de păstorit turma familiei ei, în satul natal. De ce ar alege o tânără din zilele noastre să muncească din greu la păstrarea unei tradiții care pare pe cale de a se stinge?
La Oradea, interdicția oficială din partea Primăriei n-a reușit să oprească primul marș Pride din oraș. Doar l-a făcut mai îngust. Mai ocolit. Mai greu de găsit pe hartă.
Din ce în ce mai mulți oameni renunță să mai urmărească știrile și-și caută adăpost în fața bombardamentului de informații care ne țin lipiți de ecrane și ne hrănesc anxietatea. Cum găsim ritmul potrivit și cum ne recâștigăm ontrolul asupra timpului nostru mental?
Un scriitor palestinian scrie dintr-o tabără de refugiați despre viața lui în Gaza, trăită sub amenințarea neobosită a morții, și despre cum e să-ți pierzi familia fără să-ți poți lua rămas bun.
Într-un moment în care se cere tot mai mult de la știință, este profund paradoxal ca accesul la ea să fie restricționat în mod sistematic de interesele comerciale ale celor 5 giganți din industria editorială academică.
În „reședința cenușie” a județului Caraș Severin, doi reșițeni prin adopție țin în viață o sumedenie de micro-muzee, ce amintesc de cabinete de curiozități renascentiste.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.
